Contra îl distruge pe Cortacero. Cum a fost mințit fostul selecționer al României

Contra îl distruge pe Cortacero. Cum a fost mințit fostul selecționer al României
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cosmin Contra l-a distrus pe Pablo Cortacero, spaniolul care s-a aflat în spatele proiectului falimentar de la Dinamo și a fost aproape de a distruge clubul din „Ștefan cel Mare”.

Cosmin Contra l-a distrus pe Pablo Cortacero

La sfârșitul verii în 2020, la scurt timp după ce sosea la conducerea „câinilor”, Cortacero îl convingea pe fostul selecționer să se alăture clubului și să revină pe poziția de antrenor, aducându-i fotbaliști precum Aleix Garcia, Borja Valle, Isma Lopez sau Juan Camara pe salarii uriașe pentru nivelul fotbalului românesc. În cele din urmă, totul s-a dovedit a fi una dintre cele mai mari „farse” din istoria Superligii, iar Contra a renunțat la începutul lui decembrie 2020.

La aproape trei ani distanță de la acele momente, actualul tehnician al lui Damac a dezvăluit că promisiunile spaniolilor includeau presupuse investiții în valoare de sute de milioane de euro, bani care urmau să fie folosiți pentru dezvoltarea infrastructurii, construirea unui stadion nou și aducerea unor fotbaliști de top, chiar și din La Liga.

Contra se declară vinovat pentru faptul că a avut încredere în Cortacero și oamenii lui, care l-au făcut să creadă că va reuși să-și împlinească visul de a o califica pe Dinamo în Liga Campionilor.

„Dacă tu stăteai de vorbă cu Cortacero sau cu cel care m-a convins să vin cu acest proiect, ai fi zis că vom face proiectul Milan. Ca să-ți dau așa o idee, vorbeam de sute de milioane de euro investiți. Sute de milioane de euro investiți! Cu bază ultra modernă, cu stadion nou, cu jucători din Primera Division care să vină la Dinamo.

M-a durut pentru că nu m-au crezut. Ei (n.r. suporterii lui Dinamo) și-ar fi dorit să rămân în tot acel an. Dar fizic n-am mai putut. Tot mental, n-am mai putut. Și eu, care sunt puternic, în momentul ăla am spus stop.

Îți dai seama cum eram eu în momentul ăla din viața mea. Nu-mi risc sănătatea pentru niște spanioli mincinoși și niște răufăcători ca să zic așa, niște delincvenți! Pentru că îi consider delincvenți pe acei spanioli.

Cu absolut nimic nu mă simt vinovat! Doar că am avut încredere în niște spanioli care m-au făcut să cred că voi duce Dinamo în Champions League și am ajuns eu să fiu aproape să fac infarct din cauza lor”, a spus Cosmin Contra la GSP.

Cosmin Contra îi distrugea pe spanioli încă din vremea în care colaborau

„Eu unul nu am mai gestionat o astfel de situație. Problema nu este legată de dificultățile acestea, problema sunt promisiunile care se fac săptămână de săptămână că situația se va reglementa și această situație nu se reglementează.

Dacă s-ar fi spus de la început că acest club va avea bani în luna decembrie și în luna decembrie se termină toate problemele financiare, cred că nimeni nu ar fi avut o problema.

Dar dacă se spune la fiecare săptămână că vor intra niște bani, să se reglementeze situația financiară, nu numai la prima echipă, aici mă gândesc și la toți cei care sunt în jurul echipei, la antrenorii de la grupele de copii și juniori, staff-ul administrativ, cei care sunt la terenuri, bucătarii, angajații care sunt pe la club”, spunea Contra în 2020.

Pasiunea pentru fotbal, dobândită încă de la o vârstă fragedă, nu i-a putut purta pașii spre o carieră în sportul pe care l-a îndrăgit dintotdeauna, însă l-a făcut să aleagă jurnalismul sportiv. Absolvent al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din București, Christian Luță ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Lovitură pentru Digi RCS-RDS! Toți abonații din România ar trebuie să știe acest lucru
Lovitură pentru Digi RCS-RDS! Toți abonații din România ar trebuie să știe acest lucru
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru FCSB
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru…
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
BOMBA anului în showbiz! Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! „Nu mai are sens să ne mai facem de râs în faţa României!”
BOMBA anului în showbiz! Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! „Nu mai are sens să ne mai facem de râs…
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce a murit un copil de 13 ani
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce a murit un copil de…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care Dylan a fost în culmea fericirii
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care Dylan a fost în culmea…
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite din culisele Casei Regale a Marii Britanii. VIDEO
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite din culisele Casei Regale a…
UNGARIA a dat ordin. Șoferii români care au INTERZIS peste graniță. Se aplică din 19 mai
UNGARIA a dat ordin. Șoferii români care au INTERZIS peste graniță. Se aplică din 19 mai
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru turiști
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Avertismentul RAR pt. șoferi: Nu cumpărați aceste mașini!
Avertismentul RAR pt. șoferi: Nu cumpărați aceste mașini!
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×